În perioada decembrie–februarie, în cadrul grădiniței noastre se desfășoară proiectul eTwinning „Micii Botaniști”, realizat în parteneriat cu unități de învățământ din Turcia, România, Italia, Grecia și Estonia. Proiectul este implementat la nivelul grupei mici „Hărnicuții” și vizează formarea timpurie a comportamentelor responsabile față de mediul înconjurător, precum și dezvoltarea interesului copiilor pentru lumea plantelor.
Activitățile proiectului sunt centrate pe explorarea ciclului de viață al plantelor, identificarea condițiilor necesare creșterii și dezvoltării acestora și înțelegerea rolului plantelor în viața cotidiană. Demersul didactic are un caracter integrat, abordând conținuturi din domeniile știință, matematică, limbaj și arte, în concordanță cu specificul educației timpurii.
Proiectul este planificat în acord cu tema eTwinning 2025–2026 – Abilități de viață și se va finaliza în luna februarie, prin realizarea produsului final – un e-book, care va reflecta activitățile și rezultatele învățării pe parcursul implementării.
Proiectul este derulat de educatoare Napa Mihaela și profesor pentru educație timpurie Ulea Gabriela Mădălina, având ca obiectiv oferirea unui cadru educațional structurat, care să susțină dezvoltarea cognitivă, socio-emoțională și atitudinală a copiilor.
